Ma intreb adesea dece pe tine tea ales,cind imi doream eu sa plec,dece ne facem vise daca toete intro clipa se risipesc...nu vor mai urma zile noi pentru tine iar cerul nostru va fi mohorit mereu,si cerul pentru tine va plinge,astazi cad fulgi sunt fulgi trimisi de la tine

ginduri

Niciodată nu am înţeles cum poate un om să dispară din viaţa ta ca şi cum nu v-ar fi lega un trecut. E greu să te desparţi de cineva cu care ai împărţit o bună bucată din viaţă dar şi mai greu este ca pentru acel cineva să devii un străin şi să nu mai ştii nimic de el şi el de tine. Acel “cineva” poate fi un prieten din copilărie sau un străin care ţi-a fost alături pentru o secundă într-un moment important din viaţa ta Au apărut la un moment dat, au poposit câţiva ani în,care au avut grijă să ne facă să nu-i uităm ca mai apoi să-şi pună pantofii în picioare şi să plece la drum, fără să se mai întoarcă, fără să ne spună încotro se îndreaptă. .Toţi avem un om care ne-am fi dorit să rămân pentru veşnicie lângă noi, dar acel om îşi împarte acum veşnicia cu altcineva.În viaţa tuturor există un om, prezent doar în suflet şi în amintiri.  pe care poate l-am întâlnit o singură dată într-o vară şi am trăit atunci cea mai frumoasă vacanţă.   ne-au legat trăiri şi lucruri frumoase însă acum nu mai ştim nimic de ei…Şi ar fi frumos să revină în viaţa noastră, fie şi pentru o secundă, de dragul amintirilor…